Barcelona – Dream team

De când mă știu am ținut întodeauna cu Barcelona, fiind echipa mea preferata din Spania dar și din Europa, în America neavând o echipă favorită.

Nu ratez absolut nici un meci al acestei echipe, jucătorl meu favorit fiind Lionel Messi. La ora actuală Messi a reușit să adune 5 baloane de aur și a câștigat 4 ediții ale Champions league-ului

Și povestea lui Leo Messi începe cu începutul. Adică în oraşul argentinian Rosario, unde acest fotbalist a văzut lumina soarelui în vara lui 1987. Şi prima care vorbeşte despre prezenţa lui pe acest pământ este mama lui Leo, Celia, care descrie gusturile culinare ale fiului său şi mai ales despre cum a ajuns fiul său să joace fotbal.

În anul 2009, Barcelona a atins un record impresionant. Echipa cu cele mai multe titluri strânse într-un sezon: Cupa Regelui, campioana Spaniei, Liga Campionilor, Supercupa Spaniei, Supercupa Europei şi Cupa Mondială a Cluburilor.

Alături de Real Madrid şi Athletic Bilbao, a jucat numai în prima ligă spaniolă, nefiind vreodată retrogradată în eşalonul inferior.
În anul 1986, pe stadionul Barcelonei s-a înregistrat un nou record la acea vreme, în tribune adunîndu-se puţin peste 120.000 de spectatori pentru a vedea sfertul de finală dintre Barca şi Juventus Torino.

Barcelona îşi continuă tradiţia de superputere europeană, calificându-se in fiecare an în faza superioară a grupelor Ligii Campionilor. Cu toate ca in ultimii ani Barca nu a câștigat Champions Leagul a făcut de fiecare data o figură frumoasă, spectacolul pe care il creează fiind altul de la un meci la celălalt.

Tags: